Educatia in constructii prin amenda
Răspundem, oricărei cereri de ofertă adresată biroului nostru, cu rapiditate şi profesionalism. Cel puţin aşa dorim, dar ne lovim uneori de gradul de dezinformare, sau de indiferenţa potenţialilor beneficiari faţă de ceea ce înseamnă calitatea în construcţii. Vina este în mică măsură a lor, fiind împărţită între mai mulţi actori…chiar şi din rândul arhitecţilor. Atâta timp cât se găseşte pe piaţă varianta ieftină şi câtă vreme nimeni nu este tras la răspundere pentru nerespectarea legilor, sistemul funcţionează şi aşa. Drama este că această aşa zisă „funcţionare” vă pune în pericol viaţa dvs., a familiei dvs. şi poate nu numai.
Nu considerăm că rezolvarea problemelor grave existente pe piaţa construcţiilor ar fi trebuit să stea în amenzi… dar sincer este mai bine decât să stea în experienţe tragice. Am scris şi în alte părţi că nerespectând un proiect riscaţi nu numai pagube materiale şi omeneşti în caz de cutremur, de exemplu, dar riscaţi şi sănătatea celor dragi, neştiind ce probleme ascunse, dar grav dăunătoare ar putea să apară în timp mai mult sau mai puţin îndelungat.
Unii dintre potenţialii beneficiari ne cer preţuri „în mare”, consideră că ceea ce predăm noi sunt „schiţe” şi „oricum nu contează”… ceea ce nu era (în Legea 10/95) şi nu va fi nici în continuare (în viitoarea Lege 177/2015) adevărat. Cei care nu înţeleg ce ar trebui să cuprindă un proiect şi de ce este acesta important, caută, în continuare, pe cineva care să îi facă acele schiţe ieftine… şi găseşte.
Noua lege introduce foarte multe amenzi care se aplică beneficiarilor, executanţilor, specialiştilor (arhitecţi, ingineri de structură şi instalaţii etc.), verificatorilor si nu numai… şi amenzi care valorează, multe dintre ele, mai mult decât proiectarea dacă ar fi făcută corect de la început şi nu s-ar căuta varianta ieftină, de ochii oficialităţilor.
Şi uite aşa, vrând-nevrând, cei care făceau ieftin şi prost se vor retrage după piaţă (sperăm cu toţii), ca să putem şi noi vorbi, în sfârşit, de calitate în construcţii la nivel naţional. Sperăm să nu rămână doar un vis.
Arhitect Anda-Ioana SFINTEŞ
17.07.2015